agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Teofil Lianu[Teofil_Lianu]

 
  Teofil_Lianu

Oraş de reşedinţă: n. Capul Câmpului-Păltinoasa - d. Suceava
Are limba maternă Are limba maternă


Biografie Teofil Lianu

Pagina personală web Teofil Lianu


 
Adresa directă a acestui autor este : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
 Colecţiile active ale acestui autor::

Cele mai recente texte introduse:

Poezie (2)
Toate (2)

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 1

Atac la Mihailovka (fragment) : din Carte de cruciat (1943)
Poezie 2010-05-27 (3248 afişări)

Curcubeu peste țară (fragment) : din Curcubeu peste țară (1937)
Poezie 2010-07-03 (3600 afişări)


Pagina: 1





Biografie Teofil Lianu

Mulți dintre poeții afirmați înainte de cataclismul anilor 1944-1945, mînați de un imbold ireprisibil de supraviețuire (firește, lirică), și-au abjurat crezul tinereții. Unii, cu surle și cu trîmbițe ori cu penibile autoflagelări, alții, autoînșelîndu-se (voind să să creadă că n-o făceau decît într-o măsură infimă, fără importanță), alții, în fine, căutînd o nouă identitate, necunoscută cerberilor din edituri. O identitate gîndită, probabil, provizorie, menită abandonului la sperata venire a dezghețului. În acest ultim mod a procedat “iconarul” Teofil Lianu, care devine la mijlocul anilor ’50 poetul ce se adresează îndeosebi copiilor Teofil Dumbrăveanu.

Văzuse lumina zilei la 11 (12, după unele surse) decembrie 1908, în ținutul Sucevei (Capul Câmpului-Păltinoasa). Din cauza războiului, purtat multă vreme cu încrîncenare în Bucovina, părinții săi - țăranii Glicheria (născută Olaru) și Grigore Coștiug - nu-l pot da la școală. Ar fi învățat, astfel, să citească abia pe la 14 ani, după care, dîndu-și examenele cuvenite, se înscrie la Școala Normală din Vășcăuți pe Ceremuș, pe care o absolvește în 1929. A fost învățător în Plaiul Cosminului și în alte localități din zonă. Primele versuri, iscălite cu numele real, îi apar în „Dorința” (1928), revista normaliștilor vășcăuțeni, în „Moldova literară” (Mihăileni), „Zorile Romanațului” (Caracal) și în „Voința școalei”, la aceasta publicînd ani în șir. Alegîndu-și pseudonimul Teofil Lianu, tînărul învățător poet se alătură grupării literare din jurul lui Mircea Streinul și colaborează astfel la periodicele bucovinene „Argonaut”, „Glasul Bucovinei”, „Orion”, „Junimea literară”, „În preajma gîndului”, „Pana literară”, „Flux”, „Timpul”, „Iconar”, la unele fiind și redactor, dar și la ardelenele „Frize” ori „Lanuri”. A condus efemerele „Flanc”, „Izvodiri”, „Crai nou”. Trei mici plachete - Rod (1933), Stampe în lumină (1933), Cer valah (1934) -, precum și un ciclu găzduit în „Revista Fundațiilor Regale” îi aduc lui Teofil Lianu un început de notorietate, pe care o consolidează volumașele Sufletul s-a scuturat peste file (1937) și Curcubeu peste țară (1937), acesta premiat de S.S.R. Acum îi deschid coloanele lor „Gîndirea”, „Gînd românesc”, din nou „Revista Fundațiilor Regale” și îndeosebi „Convorbiri literare”. Mobilizat, învățătorul-poet participă la prima fază a războiului, experiență ce transpare în plachetele Cartea stihurilor (1942) și Carte de cruciat (1943). Scrie acum frecvent în „Bucovina”, „Bucovina literară”, „Revista Bucovinei”, „Credința” ș.a. După 1944, poetul dispare din viața literară o vreme, pentru a reapărea mai întîi în 1947 în „Zori noi”. Se pare că ulterior a fost și închis pe motive politice. Stabilit la Rădăuți, unde este muzeograf și funcționar de bancă, izbutește să publice, sub noul pseudonim Teofil Dumbrăveanu, o suită de cărticele pentru copii - Semăn flori... (1955), Hai, teiule, hai... (1955), Bună dimineața, soare! (1955), Ascultați ce spune vîntul (1958), Cîntăreții nopții (1961), Țara soarelui (1967). Acestora li se adaugă, tîrziu, alte trei volume de poezii, proiectate încă din anii 40: Cîntece și distihuri (1981), La poarta lui Ștefan Vodă (1985) și, după 1989, cînd trece, de altfel, la viața monahală, Rapsod în Arboroasa (1995). A încetat din viață, la Suceava, în ziua de 15 septembrie 1997.

Mai înrădăcinat în ruralitatea bucovineană și ispitit mai puțin dacă nu deloc de orizontul altor culturi decît ceilați „iconari”, Teofil Lianu își nutrește sensibilitatea, precumpănitor descriptivă, din izvoarele folclorului. Din acesta, cu bună intuiție, ia mai ales imagini de mare forță, comparații și metafore „revelatoare”. Nota personală, la care ajunge treptat, este dată de juxtapunerea unor elemente aparent disparate, ceea ce dă impresia unui tablou „pointillist” („Codru, verde lăicer,/ Cu lăute-n gușe, cuci,/ Soare, galben semincer,/ ...Vultur, fulger pe Rarău,/ Frunză-n dungă și haiduci,/ Ziua, clopot peste hău,/ Cer bucovinean, ștergar.”) Regionalismele (burdujel, malaiște, lăicer, calamăr), interjecțiile și exclamațiile naiv admirative („Măi și măi, crește aurul în clăi...” sau „Ce muiere, măi, și luna...”) sînt destul de rare, iar „tonul țărănesc silit” (G. Călinescu) are rostul de a întrerupe aglomerarea suavităților. Și în versificație, de altfel, tiparul folcloric face loc și unor rafinate experimente („Pe ogor de malaiște,/ Sună boabele ca niște/ Bani de aur în chimir” sau „Năruie-te, năruie,/ Lutule, pe anii mei,/ Lună, codrilor de tei,/ Dăruie-te, dăruie”). Prin „stampe în lumină” ori pasteluri pline de culoare, subiectivitatea se lasă întrevăzută în bucuria de a trăi în ritmul naturii și al cutumelor ancestrale, într-un eros ce împletește adorarea „madonică” și impulsul primar, în relația rustică, familiară cu sacrul și, mai rar, în luciri de conștiință socială („Plug înfipt în lut și-n carne/ Și norod flămînd, răscoală” sau „Drum bătut de țară plină/ Cu de toate și străină”). „Cartea doua” a volumului Curcubeu peste țară distilează aceleași teme și motive într-un șir de distihuri, al căror model îl constituie cimiliturile și ghicitorile populare, dar și, poate, „poemele într-un vers” pillatiene. Alunecările în manierism și chiar în artificiu, semnalate de unii critici, nu vor fi scăpat nici poetului, care în Cartea stihurilor și Carte de cruciat adîncește filonul religios existent (Hram la Putna) și dă expresie unor noi trăiri, în special sentimentului mai acut al „marii treceri” pe fundalul sumbru al războiului. La distanță de cîteva decenii, Cîntece și distihuri relevă același pastelist, dar într-o expresie epurată, decantată, amintind poezia concisă a Extremului Orient, precum și un „rapsod” (una dintre piese se intitulează Eu, rapsodul Teofil) al dureroasei confruntări cu sfîrșitul, îndulcită de credință, de dragostea pentru apropiați, pentru limbă și meleagul străbun. Circumscris acelorași trăiri este și La poarta lui Ștefan Vodă, un fel de „epopee” constituită din 92 piese, toate în spirit popular, turnate în tiparul baladelor, al doinelor, al bocetelor sau al pastelurilor. Capitol foarte bogat, nefiind doar teren de evaziune în anii proletcultismului, poezia pentru copii a lui Teofil Dumbrăveanu e de bună calitate, duioșia, umorul bonom al vîrstnicului unindu-se cu vocația pedagogului.

Scrieri: Rod, Cernăuți, 1933; Stampe în lumină, București, 1933; Cer valah, Cernăuți, 1934; Cuvintele s-au scuturat peste file, Cernăuți, 1937; Curcubeu peste țară, București, 1937; Cartea stihurilor, Cernăuți, 1942; Carte de cruciat, Cernăuți, 1943; Semăn flori..., București, 1955; Hai, teiule, hai..., București, 1955; Bună dimineața, soare!, București, 1955; Ascultați ce spune vîntul, București, 1958; Cîntăreții nopții, București, 1961; Țara Soarelui, București, 1967, (ed. 2) pref. George Muntean, Iași, 1976; Cîntece și distihuri, București, 1981; La poarta lui Ștefan Vodă, Iași, 1985; Rapsod în Arboroasa, Cîmpulung Moldovenesc, 1995.

Repere critice: Pompiliu Constantinescu, Cronica literară, “Vremea”, 1933, 303, 310; Mircea Streinul, Teofil Lianu: „Rod”, “Glasul Bucovinei”, 1933, 4127; Crev.[edia], Teofil Lianu: „Rod”, “Calendarul”, 1933, 536; George Drumur, Teofil Lianu: „Cer valah”, “Glasul Bucovinei”, 1934, 4285; Papadima, Creatorii și lumea lor, București, 1943, p. 527-530; Adrian Maniu, Unui poet tînăr, “Universul”, 1937, 329; Horia Stamatu, Teofil Lianu: „Curcubeu peste țară”, “Buna vestire”, 1937, 191; Mircea Streinul, Cîteva cuvinte lămuritoare, în Poeții tineri bucovineni, București, 1938, passim; Perpessicius, Opere, București, Ed. Minerva, vol. VIII, p. 82-83; Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, București, ed. II-a, 1982, p. 907; Predescu, Enciclopedia “Cugetarea”București, Editura Cugetarea, 1940, p. 489; Ion Șiugariu, Viața poeziei, ed. îngr. de Marcel Crihană, Timișoara, 1999, 40-42, 155-157; Literatura română contemporană. I Poezia, București, 1980, p. 501-502; Emil Satco, Ioan Pînzar, Dicționar de literatură bucovineană, Suceava, 1993, p. 69; Adrian Rachieru, Poeți din Bucovina, Timișoara, 1996, p. 164-167; Mircea A. Diaconu, Mișcarea „Iconar”, Iași, Ed. Timpul, 1999, 174-179; Scrisoare a lui Teofil Dumbrăveanu, din 27.V.1980, Arhiva Dicționarului Literaturii române, D 28.


poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!